joi, 29 martie 2012

Paste integrale cu sos de telina verde




Ingrediente:
250 g paste integrale
Sosul:
1 telina (rupeti un piciorus din acela, nu o telina intreaga), tocata marunt
3 cepe verzi, tocate marunt
4-5 catei de usturoi, zdrobiti
3 linguri ulei de masline
sucul de la 1/2 lamaie
150 ml apa
condiment picant, de exemplu chilli, dupa gust
sare dupa gust

Se pune totul intr-o tigaie si se lasa pe foc pana se inmoaie putin ceapa si telina. Apoi se ia de pe foc si se toarna 2 linguri faina + putina apa (amestecate in prealabil) pentru a ingrosa sosul. Deasupra se rade tofu.

miercuri, 28 martie 2012

Proiectul Grădina partea 1


Acesta este planul grădinii cu tot ce am semănat până acum. Mi-am dorit de ceva timp să am o grădină organică, anul acesta m-am înscris la un curs de fermier, mai exact lucrător cultura plantelor. Eu nu am avut deloc tangenţe cu domeniul acesta, bunicul e inginer agronom, dar el e specialist în culturi mari de cereale. Acasă am avut mereu grădină, dar nu mă prea preocupa, ziceam că se găsesc aceleaşi produse în piaţă sau la magazin. Acum de când am auzit de fungicidul cu initium, care este folosit în România pe cartofi, ceapă, roşii şi struguri, m-am cam speriat. Este foarte dăunător pentru colon şi se elimină foarte greu din organism, 1 mg pe an. Am zis că nu are rost să risc, mai bine îmi produc acasă din moment ce am loc şi mă pot ocupa. Şi dacă nu va ieşi tot ce am semănat, o parte măcar tot va fi bună. Sunt optimistă că voi avea succes :)


Plus dovleceii Zucchini şi încă un tip de spanac, am reuşit să le punem toate într-o zi.

Am cumpărat şi nişte seminţe mai "exotice": Rubarbă, Ceapă Lilia, Okra, Ardei iute Satan's kiss, Swiss Chard, Dovlecel floricică, Căpşuni Yellow Wonder, Anghinare, Kale şi Roşii Principe Borghese.

Acestea urmează să le semănăm zilele următoare.

Aşa arată seminţele de Rubarbă. Prima oară se ţin seminţele în apă, timp de o oră. Apoi se seamănă câte 2 într-un cuib de 1 cm adâncime, în ghiveci. După ce cresc plantele cam 15-20 cm, se pot scoate afară. Nu am avut gustat niciodată rubarbă, am înţeles că este dulce, se poate face gem, în combinaţie cu căpşuni chiar şi merge la orice desert. Planta este permanentă, rămâne pe acelaşi loc 20-25 de ani.

Am pus în ghiveci pământ amestecat cu mraniţă şi am semănat ardei iute, roşii, rubarbă şi căpşuni. Când răsar şi cresc un pic, le mut afară.

Am făcut şi o mică potecă între parcele, urmează şi în partea cealaltă.

Aşa arată tot ce am făcut în 3 zile, ieri am început să dau cu arşeul şi în partea aceasta în care stăteam când am făcut poza. Aici vom pune usturoi, ceapă, roşii, ardei, vinete, mazăre şi fasole.
Am mai comandat nişte seminţe, le voi împărtăşi în partea a doua a postării despre proiectul grădina :)

duminică, 25 martie 2012

Tort coliva raw




Reteta o gasiti aici . Eu i-am zis tort coliva fiindca are un gust incredibil de asemanator cu coliva. De cand am luat prima lingurita am zis "hei, dar asta-i coliva". Mama mea cand a gustat a avut aceeasi reactie :)) Poate ca gustul se datoreaza si nucilor obisnuite in loc de cele Macadmaia. E foarte bun, are mar, scortisoara, nucsoara, lamaie..ce sa fie rau la toate acestea? Foarte bun si foarte usor, potrivit pentru o zi calda.

joi, 22 martie 2012

Ziua Mondiala a Apei 2012


Apa, o resursa naturala pe care cei din lumea civilizata nici nu o baga in seama, nu au timp sa se gandeasca la importanta ei si o irosesc de cele mai multe ori, in timp ce altii parcurg zilnic kilometri ca sa aduca acasa putina apa murdara. Fara o sursa de apa curata, corpul nostru sufera, nu putem fi sanatosi fara apa, ea ne spala atat in interior, cat si in exterior.
Traim pe Planeta Albastra, aproximativ 71% din suprafata Pamantului este acoperita cu apa, e o comoara care trebuie pretuita, nu batjocorita prin poluare si irosire.
Fiecare putem reduce consumul de apa prin cateva gesturi mici, dar semnificative:
- cand ne spalam pe dinti, umezim periuta si oprim apa, nu are rost sa curga in timpul periajului
- dusuri in loc de bai
- pentru spalarea fructelor si legumelor, nu lasati sa curga apa in jet puternic, daca nu sunt foarte murdare, puteti pune apa intr-un bol si le spalati acolo, apoi le stergeti bine
- verificati tevile sa nu existe scurgeri
- daca stati la casa si aveti posibilitatea, puneti un dus solar, costa 200 de euro si vara puteti face dus in aer liber
- puneti la wc un rezervor cu buton pentru 2 tipuri de jeturi in functie de necesitate, mai slab sau mai puternic
Daca nu ati vazut inca acest filmulet extraordinar despre apa, va rog sa va uitati la el, va produce niste schimbari in voi: Masaru Emoto - Water is Life



Ironia face ca in aceasta zi, dedicata apei, sa primesc aceasta dovada de ignoranta. Daca nu ar exista mediul inconjurator care sa iti ofere tot ce ai nevoie, ai mai fi tu astazi aici, scriind astfel de ineptii pe internet? Cand oare vom accepta ca suntem una cu natura? Cand vom renunta la egocentrismul acesta stupid si distructiv? Ce fel de viata are un astfel de om care nu gandeste pe termen lung, nu ii pasa de calitatea vietii si sanatatea generatiilor viitoare? Am vazut ca are si un copil...trist. Nu va traiti viata gandind totul pe termen scurt, ganditi mereu pe termen lung si analizati toate implicatiile actiunilor voastre. Iubiti si ocrotiti natura, e tot ce avem.

miercuri, 21 martie 2012

Tagliatelle din castraveti cu sos de lamaie



Ingrediente pentru o portie:
Tagliatelle:
1 castravete, feliat cu curatatorul de legume
Sos:
2 linguri ulei de masline presat la rece
sucul de la jumatate de lamaie
1 lingurita mustar
1 lingurita marar
1 lingura nuci macinate
jumatate de ardei rosu, taiat cubulete
optional, se poate toca si putina ceapa in sos
Se amesteca bine toate intr-un vas si se toarna peste tagliatelle.

marți, 20 martie 2012

Campania de sterilizare a cainilor, marca Lush


Pentru mine, a fi vegan, inseamna implicit ca iti pasa de animale. Nu vreau sa cred ca majoritatea veganilor trec la acest stil de viata din pur egoism si pentru propria sanatate. Nu ca ar fi ceva rau, fiindca prin a fi vegan ajuti mediul si animalele chiar daca nu iti pasa de asta, dar prefer sa cred ca toti veganii iubesc animalele.
Lush a lansat o campanie foarte buna acum ceva timp, ma bucur sa vad ca se implica si companii in aceasta problema, fiindca noi ca persoane fizice de capul nostru, greu reusim sa facem ceva sa ajutam cainii. Sper sa fie o campanie de succes, sa se contribuie semnificativ la sterilizarea cainilor fara stapan.
Sustine si tu campania de sterilizare a cainilor fara stapan cumparand sapunul natural Dog Paw Print Soap, pe care il gasesti aici:
http://www.lush.ro/ro/Sapun-natural-Dog-Paw-Print-100g--p1642.html

Pentru mai multe informatii si poze, intrati aici pe albumul lor de pe facebook.

Cea mai simpla cina


Cand venim acasa dupa o zi plina de lucru, nu prea avem chef sa pregatim mancaruri speciale, asa ca ce poate fi mai simplu si mai bun decat asa ceva? Daca nu va e foarte, foarte foame, puteti face si guacamole langa legumele crude.
Acum ca a iesit si soarele, apar legumele frumoase si bune, miroase a primavara...incepem sa simtim ca traim :) Decat sa pierdem prea mult timp cu mancarea, mai bine ne luam o portie buna de energie din legume proaspete si iesim la o plimbare in aer liber :)

Tortulet raw cu extra cacao




Reteta pentru acest tort raw extraordinar, cremos si ciocolatos, este aici . Se face foarte repede, se poate manca imediat sau se poate pune putin la rece sa se intareasca putin crema, dar nu e neaparat nevoie ca nu e o crema lichida. Si blatul e foarte bun, da impresia de copt chiar, ce sa mai zic, am savurat cu totii tortul :)

duminică, 18 martie 2012

Crema raw de spanac si avocado





Reteta e aici , eu nu am folosit cilantro, am pus frunze de patrunjel, iar in loc de jalapeno am pus ardei rosu obisnuit. Am taiat felii de castraveti, am pus putina crema si un cubulet de tofu in varf. Merge si pe paine, cu morcovi nici nu mai spun cat de bine merge :p

Placinta raw cu zmeura si nuca




Reteta e cea de aici , atat ca am pus zmeura in loc de mure. Un desert extrem de usor de facut, ingrediente accesibile, nimic complicat, nu are nevoie de timp de racire, nimic, se mananca direct :D

Mini Napoleon cu pireu si mazare


Reteta pentru mini napoleon cu crema de vinete este aici . Eu am lasat dovlecelul si rosiile crude, nu le-am copt. Doar ciupercutele le-am pus putin la cuptor cu sos de soia. Pofta buna! :D

sâmbătă, 17 martie 2012

Salata de broccoli cu maioneza de tofu



Salata de broccoli este adaptata dupa alta reteta:
4 morcovi, taiati rondele
2 cepe, feliate
1 broccoli
2 ardei
masline verzi sau negre
optional: rosii si spanac
Acum, puteti opta pentru urmatorul dressing, sau puteti transforma dressingul in maioneza de tofu:
60 ml ulei de masline
1 lingura otet din cidru de mere
1/2 lingura busuioc
1/2 lingura oregano
1 catel de usturoi
Se amesteca totul si se lasa 30 de minute ,acoperit, la frigider
Daca vreti sa faceti maioneza puneti in robotul de bucatarie dressingul de mai sus, impreuna cu:
1/2 cutie de tofu
1 lingura mustar
1 lingura suc de lamaie
2 catei de usturoi
2 linguri de ulei de masline
Toata salata aceasta ajunge pentru 6 persoane.
Am servit-o impreuna cu o salata de vinete peste panite, merge si cu paine sau asa simpla.

sâmbătă, 10 martie 2012

Falafel cu orez si salata de spanac


Imi place tare mult mancarea arabeasca fiindca au multe optiuni atat pentru vegani, cat si pentru vegetarieni. O reteta foarte buna de falafel, o recomand din tot sufletul, este cea de aici . Am facut de cateva ori falafel, saptamana trecuta am facut chiar 2 zile la rand fiindca asa am avut cerere de la cei care imi mananca mancarea :D
Salata de spanac:
Am luat cateva maini bune de spanac, am facut pentru 6 persoane, am pus putina sare si putin ulei de masline presat la rece si am inceput sa "masez" spanacul pana a capatat un aspect de fiert. Am taiat vreo 2 ardei rosii mari, 3 rosii, am zdrobit 3-4 catei de usturoi, sucul de la jumatate de lamaie si gata salata in cateva minute.

Placinta cu ceapa si salata greceasca


Cina de astazi pentru 4 persoane :)

Salata este simpla: rosii, ardei, ceapa, castraveti, masline, dressing din ulei de masline, lamaie, busuioc.

Este a doua oara cand fac placinta aceasta , de data aceasta am pus nuci de Brazilia ca nu aveam caju, ceapa verde si nu am mai pus tofu afumat, doar tofu simplu.

Asa a aratat prima oara cand am facut-o, cu ceapa rosie si tofu afumat.

duminică, 4 martie 2012

Prajiturele cu capsuni, cocos si ghimbir


Asa vreme frumoasa e astazi, numai buna de facut prajiturici, mers la plimbare si papat prajituricile la intoarcere.



220 g capsuni frumoase si parfumate
60 g unt de cocos (repet, daca nu aveti, mixati niste fulgi de cocos cu putina apa pana devine ca o pasta, dar sa fie mai tare, nu lichida)
90 g miere/agave
1 lingurita vanilie
140 g cocos
Se mixeaza intai capsunile in robot cu lama in S, apoi se adauga restul de ingrediente, se mai mixeaza pana se omogenizeaza. Apoi se pune in hartiutele pentru muffins. Se lasa 2 ore la congelator, apoi se scot si se pune crema.



Crema de deasupra:
250 g caju hidratate 2 ore (primul lucru cand va apucati de prajiturici puneti caju la inmuiat si pana faceti prima compozitie si sta la rece, numai bine se termina si timpul de hidratat)
60 ml apa
90 g miere
sucul de la 1 lamaie
1/2 lingurita vanilie
1 lingurita ghimbir
40 g unt de cocos
Totul in robot pana se face pasta pufoasa. Se scot prajituricile din congelator si se pune crema cu un pistol din acela special, sau cu lingura se poate intinde frumos peste tot. Am ornat cu cateva capsuni si gata!

Spaghete de dovlecel cu sos de rosii si chiftelute de orez


Spaghetele raw de dovlecel le-am facut cu minunatia aceasta , chiftelutele de orez sunt dupa reteta aceasta , iar sosul de rosii contine:
4 rosii
60 ml ulei de masline presat la rece
3 catei de usturoi
1 lingurita de sare
1 lingurita oregano
1 lingurita busuioc
1/2 lingurita rozmarin
1 lingurita seminte de fenicul
Am taiat rosiile in 4, le-am pus in robot impreuna cu celelalte ingrediente, le-am mixat bine si gata sosul.
A fost un pranz de duminica extraordinar :)

vineri, 2 martie 2012

Pateu de nuci raw cu rosii si broccoli



Reteta pentru pasta o am dintr-o carte.
Am pus asa:
180 grame de nuci macinate
60 ml apa
60 ml ulei de masline presat la rece
60 ml suc de lamaie
2 catei de usturoi
aproape o lingurita de sare
Totul vine in robot, se mixeaza bine si gata pasta :)

Ce broccoli frumos... <3 Am taiat 4 rosii felii mai grosute, am pus pasta de nuci si nu se vede in poza, dar am presarat si niste busuioc, ca se potriveste de minune cu rosiile :)
Pasta merge de minune si intinsa pe paine.