joi, 7 iunie 2012

Sensibilitatea față de animale a copiilor de țigani


O fetiță de câțiva anișori, să fi avut vreo 6, îmbrăcată cu haine mult prea mari pentru ea, probabil moștenite de la o soră mai mare, sau primite de la ajutoare de undeva, părul negru vâlvoi, neperiat, stătea tristă pe marginea șoselei și mângâia o pisică în iarbă. M-am apropiat să văd ce face fetița, am văzut că pisica nu mișcă și am întrebat-o ce s-a întâmplat. Un glas subțire și stins de copilaș a răspuns ”a murit”, s-a uitat o clipă la mine și a continuat să mângâie pisica moartă. Imaginea aceasta îmi apare des în minte, mai ales când revăd fetița. Acum a mai crescut un pic, mama ei o obligă să cerșească, o jignește…mă întreb dacă mai există în ea acea fetiță care suferea pentru pisica moartă, sau a fost înlocuită cu o altă fată care suferă din cauza mamei și nu mai știe ce e compasiunea.

Altă imagine care a rămas imprimată în mintea mea e cea a unui adolescent, curățel, care căuta prin tomberoane mâncare, avea cu el un câine negru superb, cu o blană lucioasă și îl hrănea cu ce găsea. Stătea jos, avea o pungă cu un sandwich pe care îl ținea în mână și hrănea câinele ca și cum îți hrănești copilul. Privirile noastre s-au întâlnit, băiatul repede s-a uitat în jos, probabil se simțea jenat că l-am văzut căutând prin gunoaie sau pentru că hrănea cu atâta drag câinele. I-am zâmbit și i-am spus că e foarte frumos câinele. Atunci s-a ridicat în picioare și nu a mai ascuns ce făcea.

Am vecini țigani care au câini, îngrijiți, liberi, primesc mâncare, se joacă cu ei..acum ceva timp vedeam prin oraș un câine și brusc nu l-am mai văzut. Am început să mă resemnez cu gândul că a fost ridicat de cei de la primărie și nu mai e acum..dar am avut o bucurie foarte mare într-o seară când unul dintre vecinii mei țigani se juca cu un băț cu acel câine..îi arunca bățul, câinele îl aducea înapoi, un moment frumos. Vis-à-vis de țigani locuiesc alți oameni, care își bat joc de câini. Până acum au avut cel puțin 10 câini care dispar în mod misterios și nu mai apar niciodată, alții sunt călcați de mașini fiindcă nu are nimeni grija de ei. E mai important ca vecinele mele să flirteze cu bărbați beți la magazinul de peste drum decât să închidă poartă. Sau vin mașini și ele înjură câinele în loc să îl ia din șosea. M-am atașat de câinii lor, am suferit când îi mângâiam si peste câteva ore erau morți din cauza nepăsării.

Realitatea mea este că țiganii prețuiesc mai mult animalele, copiii știu să se joace cu ele, să le iubească și să sufere pentru ele. Știu că sunt și țigani care chinuie animalele, dar din cât am putut să studiez viața lor de familie, abuzurile fizice și psihice ale părinților îi fac să devină insensibili și se răzbună pe ceva mai slab decât ei. Nu are cine să le vorbească, să le deschidă ochii, să le spună că ei sunt mai mult decât cerșetori și o sursă de alocații. Am încercat, dar privirile lor goale m-au întristat…copiii aceștia săracii nici nu înțeleg ce vrei să le spui..dar când le-am spus să aibă grijă de animăluțe, să le dea apă, mâncare, să se joace frumos cu ele, să nu le bată, știu că au înțeles. Când fugeau la mașină să ceară bani, spuneau mândri că au dat apă la câini sau alte lucruri de genul acesta, ca să știu că merită bănuții aceia să își cumpere o ciocolată sau pufuleți. Aceasta în caz că nu îi vânau părinții și le furau leul din mână. Mă întristează mult copiii de țigani, fiindcă nu vor fi niciodată motivați să își depășească condiția.

Imaginea fetiței care mângâia pisica moartă îmi apare iarăși în minte…un moment atât de trist și profund..ce o fi fost în mintea ei atunci? Oare ea se mai gândește uneori la pisică?