miercuri, 22 iunie 2016

Seitan cu cartofi piure


Pana nu demult imi era groaza sa fac seitan, mi se parea un procedeu extraordinar de complicat :)) asta pana in momentul in care am gasit o reteta faina si simpla.


Pentru seitan, aveti nevoie de:
2 cani gluten
1 cana supa de legume 
1/2 cana drojdie inactiva
2 lingurite usturoi granulat
2 linguri sos de soia
Optional: 1 lingurita garam masala, 1 lingurita boia
Se amesteca bine totul, se framanta aluatul, se imparte in doua painici rotunde si se pune la fiert in supa de legume (eu folosesc apa cu legume deshidratate sau un cub de supa de legume bio). Se fierbe cam 40 de minute, verificati cu furculita, cand intra greu furculita, e gata. Din 500 g de gluten iese aproape 1 kg de seitan.

Am taiat doua felii, cam 70-80 g, le-am prajit in putin ulei cu condimente de friptura. Apoi le-am taiat fasii.

Am copt doi cartofi, i-am zdrobit cu furculita, am adaugat 1 lingurita de sare, 1 lingurita de boia si 1 lingura de crema de lupin cu ierburi (optional), puteti inlocui cu unt de soia, putin patrunjel si marar. 

Le-am aranjat frumos, am taiat niste ardei, rosii si castraveti, un deliciu! :)